Selecție colaboratori (organizații non guvernamentale) din Sibiu și Tîrgu-Mureș pentru acordarea de servicii migranților cu ședere legală din județele Sibiu, Mureș
I. Cadru general
Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) Cluj, în parteneriat cu Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială (ASSOC), Baia Mare, Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM) Cluj-Napoca și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Biroul în România desfășoară proiectul „MigraNet – Reţea regională pentru integrarea migranţilor”.
În cadrul proiectului mai sus menționat OIM, Biroul în România, în calitate de organizație responsabilă cu desfășurarea achizițiilor necesare pentru implementarea proiectului dorește să colaboreze cu două organizații non guvernamentale din Sibiu și Tg. Mureș pentru implementarea proiectului „MigraNet – Reţea regională pentru integrarea migranţilor”.
Proiectul este co-finanţat de Uniunea Europeană, din Fondul Azil, Migrație și Integrare, prin intermediul Inspectoratului General pentru Imigrări. Proiectul se va desfășura în perioada mai 2016-mai 2017.
Proiectul își propune:
a) Să contribuie la îmbunătăţirea procesului de integrare a beneficiarilor unei forme de protecţie (BP) şi resortisanţilor statelor terţe (RTT) aflaţi cu şedere legală în România în județele: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Sibiu şi Alba.
b) Să consolideze capacitatea de cooperare și consultare interinstituțională și să creeze un mecanism funcțional care să ducă la creşterea calităţii serviciilor integrate acordate migranților.
c) Să sprijine implicarea activă a BP şi RTT în viaţa economică, socială, culturală a comunităţilor de rezidenţă.
Beneficiarii proiectului:
(a) beneficiarii principali
• beneficiari de protecție internatională (BP).
• resortisanți ai unor țări terțe (RTT).
(b) beneficiarii secundari
• organizaţii, autorităţi şi instituţii locale care lucrează cu migranţi.
• comunitățile locale
• mediatorii intercuturali
• mediul privat.
• mass-media.
Locuri de desfășurare:
Proiectul se desfășoară în 9 județe din România: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa Năsăud, Mureş, Harghita, Sibiu şi Alba.
II. Servicii solicitate
Prezenta cerere își propune selecția a 2 colaboratori, organizații nonguvernamentale, în Sibiu și Tg. Mureș, care:
1. Să asigure funcționarea unui punct de lucru (centre de informare și consiliere a migranților) în orașele Sibiu și Tg. Mureș pe durata desfășurării proiectului.
2. Să ofere, prin intermediul personalului propriu, servicii de informare/consiliere/asistență adaptate nevoilor migranților. Astfel, personalul din cele două puncte de lucru:
• Va sprijini migranții în soluționarea diverselor situații cu care se întâlnesc în România (ex. asistență în identificarea unui loc de muncă; sprijin pentru înscrierea în sistemul de învățământ; sprijin în accesarea serviciilor medicale etc).
• Va acorda migranților aflați în situații de vulnerabilitate sprijin material/medical.
Costurile pentru acordarea acestui tip de sprijin sunt inccluse în bugetul aprobat al proiectului și sunt gestionate de către LADO Cluj.
• Va organiza activități educaționale (inclusiv cursuri de limba română). Costurile pentru
profesorii de limba română sunt acoperite din bugetul aprobat al proiectului.
• Va organiza activități socio-culturale adresate migranților.
• Va oferi migranților sprijin în relația cu instituțiile/autoritățile locale.
3. Să stabilească legături cu reprezentanții comunităților de străini din județele în care își desfășoară activitatea.
4. Să identifice reprezentanți ai comunităților de străini care pot deveni mediatori intercuturali (pentru comunitatea/comunităţile cu ponderea cea mai ridicată).
5. Să identifice voluntari din rândul comunitățiilor de străini și/sau a (instituţiilor publice cu responsabilităţi în domeniul migraţiei) pentru implicarea activă în activitățile proiectului.
6. Să coopereze cu reprezentanții autorităților/instituțiilor locale cu atribuții în domeniul integrării migranților.
7. Să participe la alte activități de proiect.
Notă:
Organizațiile selectate vor asigura raportarea tehnică și financiară către LADO Cluj pe toată durata contractului.
LADO Cluj va pune la dispoziția organizațiilor documentele suport necesare pentru realizarea raportării și va organiza o sesiune de formare cu participarea celor implicați în implementarea proiectului.
Durata contractului va fi de maximum 11 luni, fără a depăși perioada de implementare a proiectului.
III. Criterii de selecție ale organizațiilor
Selecția organizațiilor se va realiza în funcție de următoarele criterii:
1. Capacitatea materială: asigurarea spaţiului pentru funcţionarea punctului de lucru şi asigurarea dotărilor necesare pentru desfăşurarea activităţii. – 10 puncte
2. Capacitatea de a asigura resursele umane necesare desfășurării activității în punctul de lucru. Astfel, organizația va asigura prezența în punctul de lucru a unei persoane cu normă întreagă sau a două persoane cu jumătate de normă pe durata programului zilnic al centrului. Persoana trebuie să fie vorbitor/i al/ai cel puțin unei limbi străine de circulație internațională, să aibă experiență în domeniul asistenţei sociale, al informării/asistării migranţilor/cetăţenilor și a persoanelor vulnerabile/cu nevoi speciale. – 20 puncte
3. Capacitate de relaţionare cu autorităţile/instituţiile locale, cu comunitățile de străini, media, dar și alte entități relevante (ex. organizații neguvernamentale) din judeţ şi din judeţele limitrofe arondate. – 20 puncte
4. Capacitatea organizației de a demonstra clar și concret de ce intenționează să se implice în proiect și cum poate contribui la realizarea obiectivelor acestuia. – 15 puncte
5. Prezentarea unui plan de acțiune cu privire la modalitățile de a ajunge și de a atrage migranții în activitățile de informare/consiliere/educaționale/socio-culturale etc. – 20 puncte
6. Propunerea financiară. – 15 puncte
IV. Documente necesare
1. Propunere tehnică în conformitate cu Formularul 1 anexat, semnată/ştampilată în original. Aceasta trebuie însoțită de curriculum vitae al consilierului/consilierilor propus(și) pentru implicarea în activităţile proiectului şi de orice alte documente care atestă experienţa şi capacitatea profesională a organizaţiei şi consilierului/consilierilor propus(și) de organizaţie pentru furnizarea de servicii migranților.
2. Propunere financiară în conformitate cu Formularul 2 anexat, semnată/ştampilată în original.
3. Detalii administrative în conformitate cu Formularul 3 anexat.
Notă: netransmiterea tuturor documentelor menţionate la acest punct va duce la respingerea candidaturii organizaţiei.
V. Bugetul maxim disponibil
Bugetul maxim, fără TVA, aferent acestor activități, per organizație, este următorul:
Nr. Crt. Denumirea serviciului Unitate de măsură Pret unitar
lei (RON)
1. 2. 3. 4
1 Consilier punct de lucru Pers/luna 1.900
2 Consumabile/punct de lucru Cost /luna 100
3 Comunicatii/punct de lucru Cost /luna 30
4 Organizare evenimente locale Cel puțin un eveniment 1.200
VI. Transmiterea documentelor.
Ofertele trebuie transmise în plic sigilat la București cu menţiunea:
“SELECŢIE COLABORATORI PENTRUFURNIZAREA DE SERVICII DE INFORMARE, CONSILIERE, ASISTENȚĂ MIGRANȚI. A NU SE DESCHIDE DE DEPARTAMENTUL SECRETARIAT”
Plicul va fi marcat cu numele complet al organizaţiei care aplica.
Plicul trebuie să conţină două plicuri sigilate:
• unul pentru propunerea tehnică (Formular 1)
• unul pentru propunerea financiară și detalii administrative (Formularele 2 şi 3).
Depunerea ofertelor se poate realiza prin poştă, curier sau predare personală, nu mai târziu de 26 Mai 2016, ora 17.00. Depunerea se dovedeşte prin ştampila datata a poştei, cu data înscrisă pe AWBul curierului sau, în cazul depunerii personale, printr-un număr de inregistrare a depunerii, menţionându-se persoana care a preluat plicul. Ofertele se depun la următoarea adresă:
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie
În atenţia departamentului Achiziţii
Strada Viitorului, nr. 11, sector 2,
București, Cod poștal 020602
Romania
• Depunerile întârziate nu vor fi acceptate.
• Ofertele pentru care nu este respectat modul de depunere descris la prezentul capitol nu vor fi acceptate.
VII. Contactarea OIM
Contactele între OIM si ofertanţi sunt strict interzise pe perioada întregii proceduri cu excepţia următoarelor condiţii:
• La solicitarea de clarificări a ofertantului, OIM are dreptul să furnizeze informaţii suplimentare, doar cu scopul clarificării naturii contractului sau a serviciilor solicitate.
• Orice solicitare de clarificări trebuie facută în scris la adresa de e-mail procurement.ro@iom.int si/sau numarul de fax 021.211.44.54.
• Solicitările de clarificări sosite cu mai puţin de 2 zile înaintea termenului limita de depunere, nu vor fi procesate.
• Copii ale solicitărilor de clarificări, incluzând răspunsurile furnizate, vor fi transmise tuturor ofertanţilor care s-au arătat interesaţi de cererea de ofertă, fără a dezvălui numele ofertantului care a făcut solicitarea de clarificări.
• OIM poate, din proprie iniţiativă, să informeze părţile interesate, de orice eroare, inadvertenţă, omisiune, sau orice fel de altă greşeală în textul prezentei cereri de ofertă.
Orice informaţie suplimentară, inclusiv cele menţionate mai sus vor fi postate la adresa: http://www.oim.ro/index.php/ro/administrativ/achizitii. Website-ul este updatat periodic şi este în responsabilitatea ofertantului să verifice dacă au apărut modificări în perioada de depunere.
VII. Calendar estimativ
Nr.crt. Activitate Data estimată
1. Lansarea cererii de ofertă 16.05.2016
2. Primirea de clarificări privind documentaţia și condițiile din cererea de ofertă 24.05.2016
3. Răspunsul la clarificări privind documentaţia și condițiile din cererea de ofertă 24.05.2016
4. Termenul limită de depunere a ofertelor 26.05.2016 ora 17h00
5. Deschiderea ofertelor 27.05.2016
6. Finalizarea evaluării ofertelor 31.05.2016
7. Informarea ofertanţilor cu privire la rezultatul evaluării ofertelor 31.05.2016
8. Semnarea contractului
Având în vedere că OIM este organizaţie internaţională, utilizează un model standard de contract, disponibil în Formular 4. 01.06.2016
Menţionăm că OIM se bucură în România de aceleaşi privilegii şi imunităţi ca acelea acordate agenţiilor specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite. OIM are statut diplomatic.
Mircea Mocanu
Șef de Misiune
OIM România