Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației (CSCM), în parteneriat cu Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO), Filiala Cluj și Asociația Română pentru Promovarea Calității și Practicilor de Succes, cu sediul în Brașov, desfăşoară în perioada ianuarie 2021- ianuarie 2022, a doua etapă a proiectului „CRCMIS – Centrul Român de Cercetare a Migrației și Incluziunii Sociale”, finanţat prin Programul Naţional – Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI/19.03.01.02).
Obiectivul general al proiectului este acela de a dezvolta un cadru conceptual de documentare și informare, şi instrumente de cercetare privind studiul proceselor de integrare a imigranților în România prin înființarea Centrului Român de Cercetare a Migrației și Integrării Sociale denumit în continuare CRCMIS în cadrul Centrului pentru Studiul Comparat al Migraţiei, denumit în continuare (CSCM) din Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), Universitatea Babeş-Bolyai Cluj.
Obiectivul general va fi atins prin următoarele obiective specifice ale proiectului:
- Creşterea capacităţii de integrare a imigranţilor în România prin crearea unei reţele de experţi şi voluntari din: instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul integrării, cercetători şi alţi actori relevanţi implicaţi în studierea sau sprijinirea integrării imigranţilor, cu puncte de cercetare în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Iaşi, coordonate prin CRCMIS;
- Eficientizarea procesului de cercetare, documentare şi informare în domeniul imigraţiei prin îmbunătățirea bazei de date (Index de Integrare a Migranţilor) şi platformei online de măsurare la nivel naţional a nivelului de integrare a imigranţilor privind principalele nevoi de integrare: şedere, locuire, muncă, sănătate, educaţie, servicii de asistenţă şi protecţie socială, activităţi educativ-recreaţionale de sprijinire a integrării şi dobândire a cetăţeniei;
- Efectuarea unui sondaj de opinie în rândul populaţiei cu privire la gradul de acceptare socială;
- Efectuarea unui sondaj de opinie în rândul imigranţilor cu privire la gradul de integrare;
- Efectuarea a cel puţin 4 cercetări, studii, analize care vor fi transmise spre consultare tuturor factorilor interesaţi;
- Realizarea de 2 cercetări şi analize elaborate la solicitarea Institutului General pentru Imigrări (IGI);
- Dezvoltarea platformei online care să ofere posibilitatea măsurării nivelului de integrare socială a imigranţilor pe baza unor indicatori agreaţi cu toţi actorii relevanţi din domeniu;
- Crearea unei baze de date pe baza căreia se pot genera statistici care sprijină analize, studii, strategii, rapoarte locale, regionale şi de tară pe domeniul integrării imigranţilor;
- Formarea a cel puţin 50 de persoane din instituţii publice ca formatori în abilităţi de utilizarea a platformei de măsurare a integrării imigranţilor.
Cum ne atingem obiectivele?
Centrul Român de Cercetare a Migrației și Incluziunii Sociale (CRCMIS) acoperă toate cele 5 centre regionale de integrare din țară, iar colectarea datelor se realizează prin intermediul unei platforme on-line adresată instituțiilor publice și a unei baze de date care măsoară comparativ nivelul de integrare a BP şi RTT.
În plus, vor fi organizate sesiuni de formare a funcționarilor publici și două conferințe naționale în cadrul cărora vom prezenta cele mai importante rezultate obținute din cercetări și beneficiile utilizării platformei în elaborarea strategiilor și politicilor publice de integrare a migranților.
Ce aducem nou?
1. Platforma online prin care se administrează datele obținute de la instituțiile publice cu responsabilități în domeniul migrației.
2. Cercetări care să surprindă etapele de integrare ale migranților și relația acestora cu instituțiile publice, precum și sondaje de opinie în rândul populației și în rândul migranților cu privire la gradul de acceptare socială, respectiv gradul de integrare.
3. O bază de date generatoare de statistici care măsoară nivelul de integrare a BP și RTT.
Grupuri țintă:
Grup ţintă principal:
- Eşantion reprezentativ pentru o populaţie de aproximativ 4.000 de cetățeni beneficiari de protecție internațională în România prin (focus grupuri, dezbateri tematice, interviuri, chestionare, etc.)
- Eşantion reprezentativ pentru o populaţie de aproximativ 120.000 de cetățeni străini cu ședere legală în România prin (focus grupuri, dezbateri tematice, interviuri, chestionare, etc.)
- Eşantion reprezentativ pentru o populaţie de aproximativ 380.000 de imigranţi prin (focus grupuri, dezbateri tematice, interviuri, chestionare, etc.)
- Instituţiile publice cu responsabilităţi în domeniul imigraţiei (cel puţin 50)
- Universități, institute de cercetare, ONG și instituții internaționale interesate de domeniul migrației
Grup ţintă secundar:
- cel puţin 10 experţi din instituţii publice: Ministerul Educaţie (ISJ-uri), Ministerul Muncii (AJOFM-uri, primării, AJPIS-uri), ministerul Sănătăţii (CAS-uri), etc., pentru sprijinirea elaborării, completării şi actualizării bazei de date şi a platformei, şi sprijinirea cercetării propuse prin proiect.
- cel puţin 10 specialişti, masteranzi şi doctoranzi din 5 facultăţi din: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, constant angrenaţi în procesul de cercetare pentru sprijinirea în elaborarea/ actualizarea bazei de date şi a platformei, selectaţi din următoarele specializări: sociologie, drept, politologie, economie, psihologie, IT.
- cel puţin 10 de voluntari din cele 5 regiuni de migraţie din România recrutaţi din personalul de implementare al proiectelor de integrare sau din instituţii publice locale cu responsabilităţi în domeniul integrării imigraţiei, selectaţi cu call de competenţe pentru sprijinirea procesului de cercetare.
- cel puţin 50 de reprezentanţi ai autorităţilor publice pregătiţi să formeze la rândul lor personalul din instituţii, ONG-uri, alţi actori relevanţi în abilităţi de utilizare a platformei de măsurare a integrării.
- peste 100 de experţi din instituţii publice centrale şi locale vor utiliza baza de date pentru documentare, analiză, sprijin pentru elaborarea rapoartelor sectoriale, a rapoartelor transversale, a strategiilor locale, regionale şi la nivel naţional de integrare a imigraţiei.
- 5 universităţi din România (Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Timişoara), participante în proiect prin instituțiile sau cercetătorii implicaţi în proiect, şi încă cel puţin 5 universitati, cercetători sau instituţii ale statului cu competente pe migraţie implicaţi ca parteneri în sprijinirea proiectului pe parcursul implementării lui.
- universităţi şi Institute de Cercetare din Uniunea Europeană prin platforma de comunicare în limba engleză.
- mass-media la nivel naţional şi internaţional.
- studenţi români şi străini, inclusiv masteranzi şi doctoranzi, prin site-ul cu informaţii relevante în limba engleză şi română.
- toate instituţiile publice din România cu responsabilităţi în domeniu.
- toate ONG-urile din România cu preocupări în domeniu.
- toată populaţia de imigranţi din România prin site, platformă de comunicare şi Centrul Român de Cercetare a Migraţiei și Integrării Sociale.
- populaţia României prin site, platformă, bază de date şi CRCMIS.
Te așteptăm la:
Centrul pentru Studiul Comparat al Migrației – CSCM
Strada Minerilor, nr. 85, biroul 302, Cluj-Napoca
facebook.com/migrationcenter.ro
e-mail: contact@migrationcenter.ro
Liga Apărării Drepturilor Omului – LADO filiala Cluj
Centrul Regional de Integrare Cluj-Napoca
Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 108, ap. 23-24, Cluj-Napoca
facebook.com/LADO.Cluj
e-mail: lado.clujnapoca@gmail.com
Asociația Română pentru Promovarea Calității și Practicilor de Succes – ARPCPS
Centrul de Integrare pentru Migranți Brașov
Strada Iuliu Maniu nr. 52, Corpul B, parter si etajul 2, Brașov
facebook.com/MigrantIntegrationCenterBrasov
e-mail: contact@migrantbrasov.ro
Informații proiect:
Bugetul total al proiectului: 578.923,50 RON din care:
→ 434.192, 62 RON contribuție Comisia Europeană
→ 115.784,70 RON contribuție din bugetul național
→ 28.946,18 RON valoarea co-finanțării eligibile a Beneficiarului
