doneaza 2%
„Drepturile omului, pentru dumneavoastră, prin noi”

FESTIVAL MIDO II

FESTIVAL MIGRAȚIE ȘI DREPTURILE OMULUI, EDIȚIA II (9 – 11 decembrie)

Clujul este un oraş al culturilor, al oamenilor toleranţi, deschişi la cooperarea cu alte comunităţi, astfel evenimentul Migraţie şi Drepturile Omului este bine venit tocmai pentru a accentua multitudinea de valori culturale, de interacţiuni interculturale care au loc zi de zi în oraşul Cluj-Napoca. 
 
Evenimentul aduce în prim plan valorile culturale şi tradiţiile comunităţile imigranţilor din ţările non-UE cât şi programele de integrare existente pentru aceştia, totodată sărbătoreşte INTERCULTURALITATEA ca mijloc de construire a relaţiilor dintre culturi prin prisma educaţiei, comunicării, pluralismului lingvistic şi interacţiunii dintre populaţia minoritară şi cea majoritară.
 
Evenimentul pune accent  şi pe drepturile omului indiferent de cetăţenie şi naţionalitate prin aniversarea a 63 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului de către  Adunarea Generală a O.N.U (10 Decembrie 1948).
 
Evenimentul va avea loc pe parcursul a trei zile, 9-11 Decembrie si cuprinde următorul program:
 
Vineri  9 decembrie
12.00-13.30 Workshop Descoperă Japonia: Frumuseţea culturii şi valorilor japoneze Ceainăria Sakura str. Moţilor nr.48
14.00-17.00  Conferinţă Migraţie şi Drepturile Omului Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, str. Avram Iancu nr.4 Parter, Sala 18
18.00-20.00 Sceneta KARLINCHEN Sala Festivă a Colegiului Naţional "George Coşbuc", Str. Avram Iancu nr.70-72
20.00-22.00 Proiecţie de film egiptean: Amrica Şhika Bika – America Abracadabra.  Casa de Cultură a Studenţilor, Sala 22.
 
(GALERIE FOTO)
[widgetkit id=646]
————————————————————————————————————————————————————————————-
Sâmbătă 10 decembrie
11.00-16.00 –  Seminar The European Charter of Fundamental Rights, the European Court of Justice and its use by NGOs. Sala de Sticlă Primăria Municipiului Cluj-Napoca
18.00-20.00 Casa de Cultură a Studenţilor, Sala 22. Proiecţie de Film Arab The Message
 
(GALERIE FOTO)
[widgetkit id=650]
————————————————————————————————————————————————————————————-
Duminică 11 decembrie
12.00-15.00 World Caffe "Eu, migrant in Romania". Casa de Cultură a Studenţilor, Sala 22
15.00-16.30 Atelier interactiv,  Căsuţa din Haşdeu Workshop
19.00 – 22.00 Petrecere Interculturală cu cântec, dans și mâncare tradiţională. Pub-ul Agronomiei.
 
(GALERIE FOTO)
[widgetkit id=655]
————————————————————————————————————————————————————————————-
PARTENERI:
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie OIM Bucureşti, Institutul Intercultural Timişoara IIT,  Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, Casa de Asigurări de Sănătate Cluj, Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Studenţilor, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Colegiul Naţional George Coşbuc, Cercul Prietenii Japoniei,  Asociaţia Femeilor împotriva Violenţei – Artemis, European Alternatives, Asociaţia Culturală Româno-Arabă Ierusalim, Asociaţia Palestina din Transilvania, Comunitatea Siriană, Comunitatea Egipteană, Comunitatea Marocană/Tunisiană, Grupul de Iniţiativă Basarabeană.
————————————————————————————————————————————————————————————-
share...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInShare on TumblrDigg thisPin on PinterestPrint this pageEmail this to someone

Blog

NE GĂSEȘTI AICI

Aboneaza-te la newsletter

Adresa Email: