Limba Română și Orientare Culturală
Liga Apărării Drepturilor Omului (LADO) filiala Cluj, în parteneriat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală (DASM) Cluj-Napoca, Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială (ASSOC) Baia Mare şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) – Biroul în România, implementează în perioada mai 2016 – mai 2017 proiectul „MigraNet – Reţeaua Regională pentru Integrarea Migranţilor” – cofinanţat de Uniunea Europeană prin Programul National – Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI/15.03.04).
În cadrul acestui proiect am prevăzut și organizarea de cursuri gratuite de limba română și orientare culturală pentru beneficiarii de protecție (refugiați, protecție subsidiară și protecție temporară), respective resortisanți ai țărilor terțe (viză de studii, muncă, reîntregireafamilieietc) din regiunea de implementare a proiectului.
Cursurile se adresează persoanelor care nu au beneficiat până în prezent de alte cursuri de limba română susținute de statul român. Orele și zilele de cursuri vor fi stabilite la prima întâlnire cu profesoara, în funcție de disponibilitatea ei și a cursanților.
Ne propunem să dăm cât mai curând startul acestor cursuri așadar, aștăptăm cu interes aplicațiile dumneavoastră până cel târziu în data de 15 Ianuarie 2016.
Vă mulțumim pentru interes și vă stăm la dispoziție pentru eventualele întrebări, recomandări, sugestii.
Contact: Toth Anita, Email: atoth93@yahoo.com
Consilier activități educative recreaționale